Să nu fie auzul tău ascultând cu dulceață limba clevetitorului, nici limba ta grăind ceva împotriva aproapelui in auzul iubitorului de defăimare, ca să nu cazi din dumnezeiască dragoste și străin să te afli de viața veșnică.
Nu primi (în suflet) batjocura ce se aduce împotriva părintelui tău și nu-l invita la tine pe cel care îl necinstește pe dânsul, ca să nu se mânie Domnul pentru lucrurile tale și să te piardă cu totul din pământul celor vii.
Astupă gura celui ce clevetește la urechea ta, ca să nu săvârșești împreună cu dânsul un îndoit păcat: pe tine obișnuind-te în patimile ce duc la pieire și pe acela neoprindu-l de a fi împotriva aproapelui.
Totuși, dacă ești gazdă, iată cum să te faci cât mai plăcută:
În primul rând, pregătește-ți casa. Fă curățenie peste tot: în special bucătăria și baia trebuie să fie impecabile. Eliberează holul de la intrare, astfel încât și oaspeții să aibă unde să-și lase hainele, gentile, umbrelele etc.
E inacceptabil să-i primești în dezordine și să te mai și scuzi pentru asta.
Nu-ți pune musafirii să se descalțe! Papucii tăi de casă nu sunt igienici și este neplăcut ca după ce doamnele s-au chinuit să-și asorteze rochia cu pantofii cei noi, acum să fie nevoite să defileze în niște papuci cu cinci numere mai mari.
Daca într-adevăr afară sunt noroaie, asigură-le botoșei de plastic, de unică folosință. Masa de prânz poate începe în jurul orelor 12.00 – 14.00 și durează circa două ore, iar masa de seară începe la ora 20.00 și poate dura oricât.
E indicat să termini de gătit cu o oră-două înainte de sosirea invitațiilor, pentru a avea timp să aerisești.
Nu-i înghesui la masă! Spațiul minim pe care trebuie să-l asiguri între invitați este de 50 cm. Nu te servi prima cu mâncare și nici nu-ți laudă în exces preparatele. Lasă-i pe alții să o facă.
Nu-ți obliga musafirii să mănânce mai mult decât pot. Masa se poate transforma într-un calvar în încercarea lor de a nu jigni gazda.
Animalele de companie nu trebuie să stea în jurul mesei. Oricât le-am iubi, prezența lor e o lipsă de respect față de musafiri și pot declanșa incidente nedorite. Nu ai voie să te uiți la ceas pe durata vizitei pentru a nu da musafirului impresia că trebuie să plece.
De asemenea, oricât de mult ți-ar plăcea ordinea și curățenia, nu te apuca de strâns și spălat farfuriile cât timp musafirii sunt încă acolo. Poate fi considerat un semnal de plecare.
Totuși, atunci când musafirii vor să plece, nu insista să mai rămână întrucât se pot simți obligați să facă acest lucru. Să-i implori, să le ascunzi poșetele, hainele, să încui ușa, este o mare greșeală care le va spori dorința de a pleca. E mai greu cu musafirii care uita să mai plece.
În acest caz, inventează pretexte pentru a ieși împreună din casă, spre exemplu, să cumpărați ceva.