Rețetă explicată pas cu pas – Prăjitură de casă cu cremă de lămâie – Pentru a pregăti această rețetă aveți nevoie de:
Ingrediente necesare pentru blat:
- 7 ouă
- 7 linguri zahăr/110 g zahăr
- 7 linguri făină/100 g făină
- 3 linguri ulei
- 3 linguri apă
- un praf de sare
Ingrediente necesare pentru cremă:
- 500 ml lapte
- 3 linguri și 1/2 făină sau 45g amidon
- 4 linguri zahăr
- un pachet de unt la temperatura camerei
- coaja și zeama de la o lămâie
Ingrediente necesare pentru frișca de deasupra:
- 100 ml frișcă lichidă îndulcită/smântână pentru frișcă
- 100 ml smântână cu 30%
- o linguriță zeamă de lămâie
- 2 linguri rase de zahăr
Mod de preparare:
Pentru blat, separă albușurile de gălbenușuri. Mixează albușurile și sarea până devine spumă. Adaugă zahărul treptat, câte puțin, mixând până se topește.
Freacă gălbenușurile cu uleiul ca la maioneză, câte puțin, după care adaugă apa și omogenizează. Combină cele 2 compoziții și adaugă tot acum și făina cernută.
Omogenizează amestecând ușor cu paleta, de jos în sus (nu circular). Pune compoziția în tavă (20/27cm) și nivelează ușor.
În cuptorul preîncălzit, lasă la copt la foc mic (160-165 grade/treapta 2) până capătă o nuanță frumoasă, iar scobitoarea rămâne uscată. Lasă blatul la răcit.
Pentru cremă, mixează untul până devine spumă. Adaugă făina și zahărul într-un vas cu fund dublu. Adaugă câte puțin laptele rece, amestecând cu un tel să nu facă cocoloașe.
Pune la fiert la foc mic amestecând mereu cu o lingură, pentru a nu se prinde, până se îngroașă și capătă consistența unei budinci. Pune vasul în alt vas cu apă rece și amestecă uneori pentru a se răci mai rapid.
Adaugă acum zeama de lămâie și coaja și amestecă. Când ajunge la temperatura camerei, adaugă untul în 2-3 tranșe și omogenizează.
Desprinde hârtia de copt de blatul rece și taie-l în 3 pe orizontală. Pe prima foaie întinde uniform jumătate din cremă. Așază a doua foaie și întinde uniform restul cremei. Așază ultima foaie.
Pentru frișcă de deasupra: Într-un bol pune frișca, smântâna, zahărul și zeama de lămâie.
Mixează la viteză mică câteva minute, după care mixează la o treaptă superioară până devine consistentă. Întinde frișca peste prăjitură și desenează valuri cu furculița. Păstrează la rece.
Savurați cu poftă! Poftă bună!