Rețetă explicată pas cu pas, cu imagini – Prăjitură de casă din 5 ingrediente, gata în 5 minute – Rețetă fără zahăr și fără făină
Ingrediente necesare:
- 2 banane
- 2 ouă
- 4 linguri pudră de cacao
- Jumătate linguriță praf de copt
- 50 g ciocolată și 50 ml lapte
Mod de preparare:
Punem ouăle în vasul blenderului. Adăugăm și rondelele de banane, pudra de cacao, praful de copt și mixăm foarte bine.
Transferăm compoziția într-un vas cu diametrul de 12 cm și dăm la cuptorul cu microunde pentru 5-7 minute. După 5-7 minute, scoatem vasul din cuptorul cu microunde și turnăm glazura deasupra desertului.
Pentru glazură, topim bucățelele de ciocolată pe baie de aburi împreună cu laptele. Amestecăm până la omogenizare.
Savurați cu poftă! Poftă bună!