Rețetă cu imagini, rapidă și aromată – Prăjitură de casă cu iaurt și zmeură – Dacă aveți puțin iaurt în frigider, încercați această prăjitură cremoasă și delicioasă
Ingrediente necesare:
- 2 gălbenușuri
- 100 g zahăr
- 115 g unt topit și răcit
- 290 g făină (plus 2 linguri dacă este nevoie)
- 1,5 lingurițe praf de copt
Ingrediente necesare pentru umplutură:
- 2 albușuri
- 1 praf de sare
- 115 g zahăr
- Coaja rasă de la 1 lămâie
- 1 linguriță zeamă de lămâie
- 350 g cremă de brânză
- 225 g iaurt
- 70 g făină
- 180 g zmeură
Mod de preparare:
Pentru aluat, amestecăm gălbenușurile cu zahărul până obținem o compoziție deschisă la culoare și zahărul se dizolvă complet. Adăugăm untul topit, omogenizăm după care adăugăm și făina cernută împreună cu praful de copt.
Amestecăm cu telul după care amestecăm cu mâna și mai adăugăm un pic de făină dacă este necesar, cât să obținem un aluat nisipos. Transferăm jumătate din aluat într-o tavă de 24 cm tapetată cu hârtie de copt. Formăm un blat uniform și înțepăm blatul în mai multe locuri cu o furculiță. Dăm la frigider.
Pentru umplutură, mixăm albușurile spumă, adăugăm un praf de sare și treptat zahărul, mixând continuu până obținem o spumă tare și lucioasă. Punem crema de brânză într-un alt bol, adăugăm iaurtul, coaja și zeama de lămâie, făina cernută și omogenizăm bine cu telul. La final încorporăm spuma de albușuri în mai multe tranșe. Transferăm jumătate din umplutură peste blatul din tavă, uniformizăm și punem deasupra zmeura. Acoperim cu umplutura rămasă peste care punem aluatul rămas.
Dăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 35 minute aproximativ. După coacere, lăsăm prăjitura să se răcorească timp de 10 minute după care îndepărtăm marginile tăvii și o pudrăm cu zahăr pudră.
Savurați cu poftă! Poftă bună!