Un deliciu din bucătăria italiană – Vinete marinate cu usturoi și verdeață
Ingrediente necesare:
- 3 vinete
- 2 linguri ulei
- 4 linguri sos picant
- 2 linguri zeamă de lămâie
- 2 căței usturoi
- Verdeață
- Sare
Mod de preparare:
Tăiem vinetele în felii foarte subțiri, le punem în apă sărată timp de 20 de minute pentru a elimina gustul amar. După 20 de minute, scurgem apa.
Prăjim feliile de vinete într-o tigaie cu un pic de ulei încins.
Într-un bol, amestecăm uleiul rămas cu sosul picant și cu zeama de lămâie. Sosul picant se poate înlocui cu suc de roșii amestecat cu un pic de pipe și coriandru.
Transferăm amestecul într-o cratiță și punem pe foc. Când începe să fiarbă, adăugăm usturoiul zdrobit, vânăta și fierbem la foc mic, timp de 2 minute aproximativ.
Transferăm pe un platou și decorăm cu verdeață tocată mărunt. Se poate servi atât cald, cât și rece.
Savurați cu poftă! Poftă bună!