Prăjitură de casă absolut delicioasă, cu frișcă și cremă de ciocolată – Se prepară din 3 ouă, 1 litru de lapte, 500 ml frișcă lichidă și…
Ingrediente necesare:
- 3 ouă
- 3 linguri zahăr
- 3 linguri lapte
- 1 lingură ulei
- 3 linguri făină
- 1 lingură praf de copt
- 3 linguri pudră de cacao
- 3 linguri alune prăjite/ nuci măcinate
- 150 ml lapte cu cacao pentru însiroparea biscuiților
Ingrediente necesare pentru cremă:
- 1 L lapte
- 100 g zahăr
- 2 plicuri budincă de vanilie
- 1 plic budincă de ciocolată sau de caramel
- 300 ml frișcă
Ingrediente necesare pentru decor:
- 200 ml frișcă
Mod de preparare:
Începem cu crema. Amestecăm praful de budincă cu zahărul. Turnăm și un pic de lapte și omogenizăm. Punem laptele rămas pe foc mic și când fierbe adăugăm amestecul de budincă. Omogenizăm și fierbem până budinca se îngroașă, amestecând continuu. Acoperim suprafața budincilor cu folie alimentară și lăsăm să se răcească.
Notă: două sferturi de lapte se amestecă cu budinca de vanilie, un sfert cu budinca de ciocolată.
Pentru blat, amestecăm făina cu praful de copt. Mixăm spumă ouăle împreună cu zahărul după care încorporăm treptat uleiul și laptele. Încorporăm și făina, pudra de cacao și nucile și transferăm compoziția într-o tavă unsă cu ulei și presărată cu făină.
Uniformizăm și coacem blatul la foc potrivit până trece testul cu scobitoarea. După coacere, cât blatul este încă cald, turnăm peste el laptele cu cacao.
Mixăm budincile cu mixerul și încorporăm în ele și frișca bătută: două sferturi în cea de vanilie și un sfert în cea de ciocolată.
Asamblare: blat însiropat, cremă de vanilie, cremă de ciocolată, frișcă, decor (ciocolată rasă, nuci, migdale etc.). Dăm prăjitura la rece pentru câteva ore.
Savurați cu poftă! Poftă bună!