Prăjitură cu mere, cremă stracciatella și jeleu de portocale – Prăjitură de casă aromată și rafinată
Ingrediente necesare pentru blat:
- 150 g făină
- 150 g zahăr pudră
- 200 g nucă măcinată
- 1 plic praf de copt
- 1 plic zahăr vanilat
- 4 ouă
- 100 g unt topit
Ingrediente necesare pentru umplutura cu mere:
- 1 kg mere
- 2 plicuri zahăr cu scorțișoară
- 2 plicuri budincă de vanilie
Ingrediente necesare pentru crema stracciatella:
- 500 ml frișcă lichidă
- 250 g brânză de vaci
- 300 g iaurt natural
- Zahăr după gust
- 100 g ciocolată
Alte ingrediente necesare:
- 2 plicuri gelatină pudră
- 500 ml suc de portocale
Mod de preparare:
Pentru blat, amestecăm foarte bine toate ingredientele.
Transferăm compoziția într-o tavă (38*25 cm) unsă cu unt și tapetată cu făină. Coacem blatul la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius până capătă o culoare aurie.
Pentru umplutura cu mere, dăm merele prin răzătoarea mare. Într-un vas, amestecăm merele cu zahărul cu scorțișoară și punem pe foc.
Fierbem până merele se înmoaie bine după care adăugăm praful de budincă amestecat cu un pic de apă. Amestecăm bine și mai fierbem timp de câteva minute.
Lăsăm să se răcorească un pic, transferăm umplutura pe blat.
Pentru cremă, mixăm frișca spumă tare. Încorporăm brânza, iaurtul, zahărul și, la final, ciocolata rasă.
Întindem crema peste stratul cu mere și uniformizăm.
Amestecăm gelatina cu 500 ml de suc de portocale. Punem la fiert până se îngroașă un pic, lăsăm se răcorească și turnăm peste stratul de cremă.
Decorăm cu frișcă și ciocolată rasă.
Savurați cu poftă! Poftă bună!