Această rețetă aparține profesorului doctor universitar Contantin Milică, de la Universitatea de Științe Agricole din Iași și este recomandată în tratarea simptomelor de tuse, gripă și răgușeală. Conține un amestec ingenios de mirodenii care au proprietăți antiseptice, stimulatoare și antivirale: cuișoare, nucșoară și scorțișoară.
Scorțișoara, de exemplu, s-a dovedit eficientă împotriva infecțiilor stomacale și respiratorii, datorită proprietăților antibacteriene și antifungice.
În timpul gripei se poate folosi și uleiul de scorțișoară pentru a calma durerile de cap și pentru a induce un somn odihnitor. Masarea tâmplelor cu acest ulei ajută și la reducerea stresului și, aplicat pe zonele afectate, la reducerea durerilor reumatice.
Iată ingredientele necesare pentru lichiorul de scorțișoară + mod de preparare
- 15 cuișoare
- 1 linguriță nucșoară
- Lichior cherry
- 4-5 frunze mentă
- 2 batoane scorțișoară Ceylon
Important! Folosiți scorțișoara Ceylon deoarece este mai potrivită pentru consumul îndelungat și evitați scorțișoara chinezească Cassya, care poate fi toxică în doze mari.
Se adaugă toate condimentele în lichiorul cherry și se lasă la macerat timp de 10 zile. Ulterior se strecoară și se administrează înainte de mesele principale.
Cherry se poate prepara și în casă, fără preparare termină și E-uri:
2 litri de vin roșu se pun într-o cratiță mare. Se adaugă 1 litru de alcool de 99 grade, 1 litru de sirop de cireșe sau de vișine, 4 sticluțe de esență de migdale și se amestecă. Se transferă în sticle care se închid ermetic și se lasă la macerat timp de 7 zile, agitând sticlele zilnic.
Conform studiilor, scorțișoara poate ajuta în remedierea unei game variate de afecțiuni: stres, diabet zaharat, oboseală psihică.
Crește rezistența la insulină ( 1 vârf de cuțit de pulbere / zi, adăugat într-un pahar cu apă sau suc proaspăt de fructe ). Persoanele cu glicemia mare pot ronțăi bucăți de scorțișoară pentru a-și potoli nevoia de dulce.
Important! Femeile însărcinate trebuie să evite scorțișoara, la fel și persoanele care suferă de ulcere gastro-intestinale acute.
Discussion about this post