Ingrediente necesare:
- 400 g făină aproximativ, depinde de calitatea făinii
- 250 ml apă caldă
- 15 g drojdie proaspătă ( sau 5-7 g drojdie uscată )
- 20 g zahăr
- 2 /3 linguriță sare
- 1-2 linguri ulei + pentru modelat
Notă: din ingredientele de mai sus obținem 700g de aluat. Pentru pateuri, vom folosi 550-600 de umplutură ( după plac ) și vom obține 14-15 pateuri.
Mod de preparare:
Într-un bol adânc, turnăm apa caldă, adăugăm drojdia fărâmițată, sarea și zahărul.
Amestecăm bine cu un tel până toate ingredientele sunt dizolvate. Adăugăm și 1 lingură de ulei și amestecăm din nou.
Treptat, încorporăm și făina cernută, frământând un aluat neted, omogen, elastic și moale.
Ungem suprafața de lucru cu ulei și mai frământăm un pic aluatul, după care-l modelăm într-o bilă. Transferăm bila într-un bol un cu ulei și acoperim cu un prosop curat și umed de bucătărie.
Lăsăm aluatul la dospit la loc cald, timp de 1-2 ore sau până își dublează / triplează volumul.
Transferăm aluatul dospit pe suprafața de lucru și-l frământăm un pic ca să îndepărtăm bioxidul de carbon din el și să-l saturăm cu oxigen. Modelăm iar aluatul într-o bilă, acoperim cu prosop și lăsăm la dospit pentru încă 20-30 de minute.
La final, îl mai frământăm un pic pe masa de lucru unsă cu ulei și putem modela preparatele din el…
Noi am pregătit pateuri cu cartofi și ciuperci pe care le-am prăjit într-o cantitate generoasă de ulei încins…
Spor și poftă bună!