Din iunie pana toamna tarziu ne putem bucura din plin de ele. Originea lor este in India unde au crescut ca plante salbatice iar chinezii au fost primii care le-au cultivat. Ulterior au ajuns si in Europa. Ele sunt benefice pentru organismul nostru datorita vitaminelor si mineralelor pe care le contin. Vinetele pot reduce nivelul colesterolului rau din sange si pot sa ne scape de cheagurile de sange formate datorita vitaminei K pe care o contin.
Ingrediente: 3 kg de vinete, 1,5 kg de gogosari, 300 g de ceapa, 1 l otet de 9 grade, boabe de mustar, 250 ml ulei, piper, sare, zahar
Cum se prepară?
Vinetele tinere cu semintele mici se spala si se curata de coaja, apoi le taiem rondele peste care presaram sare. Le punem intr-o strecuratoare si le lasam 45 de minute.
Dupa trecerea timpului daca mai contin apa le presam bine intre palme si le stergem cu un prosop de hartie. Intr-o cratita punem ulei si le rumenim pe ambele parti. Gogosarii ii coacem, ii curatam de pielite, cotoare, seminte si ii tocam.
Fierbem otetul cu 3 linguri de sare, 2 linguri de zahar, piperul si boabele de mustar. Lasam sa dea in clocot de cateva ori ca mirosurile de la condimente sa se amestece cu otetul. Apoi sterilizam borcanele. Incepem sa asezam legumele in borcane.
Punem un strat de vinete urmat de unul de gogosari si foi de ceapa printre ele, pana umplem borcanul. Turnam peste legume otetul caldut si capsam bine borcanul. Asa facem cu toate legumele. Bagam la cuptor borcanele cu aperitivul de vinete si gogosari pentru 30 de minute la sterilizat.
Dupa scurgerea timpului punem borcanele fierbinti intr-o patura groasa si le impaturim bine. Le lasam asa pana a doua zi. Le punem in camara racoroasa si intunecata pe raft cu gura in jos.
Poftă bună!