Ingrediente necesare pentru foi:

  • 500 g făină
  • 100 g unt
  • 2 ouă
  • 150 g zahăr pudră
  • 100 ml smântână
  • 1 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 100 g miere de albine

Ingrediente necesare pentru crema 1

  • 80 g zahăr pudră
  • 3 gălbenușuri
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 700 ml lapte
  • 90 g făină

Ingrediente necesare pentru crema 2:

  • 200 g zahăr pudră
  • 4 linguri rom alb
  • 200 g unt

Ingrediente necesare pentru glazură:

  • 200 g ciocolată neagră

Mod de preparare:

Pentru foi, punem toate ingredientele într-un bol și amestecăm, cu mâna, până la omogenizare. Împărțim aluatul astfel obținut în 4 părți egale și lăsăm deoparte timp de 1 oră.

Pentru crema 1, mixăm gălbenușurile împreună cu zahărul și făina, adăugăm laptele amestecând continuu după care punem la fiert. Amestecăm până se îngroașă și apoi o lăsăm să se răcească.

Întindem foile pe dosul unei tăvi de 31*31 cm tapetată cu hârtie de copt. Le coacem pe rând, câte 7-10 minute, la cuptorul preîncălzit la 170 de grade Celsius, după care le lăsăm să se răcească.

Pentru crema 2, mixăm untul împreună cu romul și cu zahărul, după care adăugăm și crema 1 și omogenizăm. Împărțim crema astfel obținută în 3 părți egale și umplem foile cu ea.

Pentru glazură, topim ciocolata pe baie de aburi. Întindem glazura peste foaia superioară și dăm prăjitura la frigider pentru câteva ore.

Să o savurați cu poftă! Poftă bună!