„Soțul meu și-a găsit o domnișoară mult mai tânără decât mine. Nu știu ce să fac!” – prietena m-a privit cu speranță așteptând să o pot ajuta cu ceva, eventual să-i dau un sfat prietenesc. Ceva care o va ajuta să-și îmbunătățească relația cu soțul.

O cunosc pe Anca de o viață, de la vârsta de 15 ani. Acum ambii avem peste patruzeci. A venit la mine într-o seară cu o falcă în cer și una în pământ. Andreea este o femeie puternică, niciodata nu mi-a dat de înțeles că are probleme cu soțul ei. De aceea, faptul că mi-a cerut ajutorul, mi-am dat seama că situația este mult mai gravă decât pare defat. Soțul ei, care este un inginer foarte bun și lucrează la o corporație pe post de manager. Dar cei puteam să-i răspund? Eu, un bărbat care întotdeauna am flirtat cu femeile și am avut multe amante. I-am spus un singur lucru: „Așteaptă. E nevoie de timp. Mai lasă puțin timp, să vedem despre ce este vorba cu adevărat. Nu este momentul să-l ameninți cu divorțul. Ai răbdare. Ați fost împreună mulți ani, aveți copii. Hai să vorbim peste jumătate de an.”

Desigur, îmi era ușor să vorbesc, doar nu eram eu în situația ei. I-am spus asta și am plecat. În timp ce Andreea trebuia să adoarmă în fiecare seară lângă soț, știind că mai devreme cu 3 ore el a stat culcat lângă altă femeie. Ea ținea minte că în biroul lui era o canapea confortabilă, doar un chirurg trebuie să se odihnească după o operație complicată.

Anca a fost mereu o fată deosebită, întotdeauna a avut un corp de invidiat, făcea masaj, mergea la cosmetolog și solar. Dar după patruzeci de ani a trecut în categoria ”soțiilor bătrâne”. Niciun cosmetolog nu va schimba acest lucru. ”Bătrână” nu înseamnă vârstă sau aspectul fizic, este vorba despre experiența îndelungată de viață comună. Și percepția bărbaților față de aceste femei.

Adevărul este că mulți bărbați la aceeași vârstă, după patruzeci, descoperă că sunt la etapa ”noii tinereți” și încep să-și trăiască a 2-a tinerețe. Ei încearcă să experimenteze lucruri pe care nu le-au făcut în trecut. Se îndrăgostesc de prima fetișcană cu sânii mari care le apare în cale. Este ca o explozie ”de adio” a hormonilor, o încercare de a demonstra: „Încă sunt foarte bun!” Bărbații în cauză, se comporta ca niște adolesceți, cumpără lucruri scumpe pentru feblețea lor, iar tinerele domnițe acceptă fără ezitare aceste cadouri iar în schimb le oferă bărbaților toată dragostea lor.

Și soția? Ce să faci cu soția? Aici este problema.

Un bărbat nerezonabil divorțează fără nici cea mai mică ezitare, fără să știe ce greșeală imensă face. Apoi, aproximativ peste trei ani, tânăra soție îl părăsește, deoarece el este într-adevăr prea bătrân pentru ea, a obosit de el sau a găsit un bărbat mai tânăr și mai vesel. Îl părăsește luând cu ea și o parte din proprietatea lui. Am avut un prieten care a făcut aceeași greșeală. Și-a găsit o amantă cu 20 de ani mai tânără, a stat cu ea 3 ani pe urmă. După acest interval de timp, ea a plecat cu cineva mai tânăr. A luat o parte din avere iar el pe fond nervos, a făcut atac de cord.

Nu poți promite dragoste veșnică primei fete pe care o întâlnești în cale. Adică poți, dar fără înregistrare legală. Femeile vin și pleacă, dar trebuie să-ți păstrezi cugetul. Dar acest lucru nu-l pot face toți bărbații la vârsta periculoasă de patruzeci de ani.

Aici funcționează o regulă foarte simplă. Nimeni nu poate fi mai de încredere decât soția care vă cunoaște foarte bine. Nu este nimeni mai apropiat și mai drag decât ea. Ați trecut împreună prin foarte multe situații dificile. Și ați supraviețuit! Chiar dacă le înșelați cu alte femei nu aveți voie să le părăsiți. Soțiile trebuie protejate!

O soție bună – este ca o comoară! Pe an ce trece această comoară devine tot mai mare și mai valoroasă. O soție bună îi va permite soțului să se distreze, va înțelege totul zâmbind, chiar poate să-i recomande ce cravată să-și aleagă pentru o întâlnire romantică. Puteți să vă faceți de cap, dar la final trebuie să vă întoarceți la prima dragoste care vă așteaptă liniștită acasă.

Din nefericire, sunt foarte multe cazuri în care soțul și-a înșelat soția, din diverse motive. Pe unii soțiile i-au alungat de acasă. Au locuit câțiva ani separat. Apoi, el a venit cu o sticlă de vin să-și viziteze fosta soție, iar la sfârșitul serii aceasta i-a spus: ”Vreau să rămâi, unde să pleci atât de târziu?” Și soții rămâneau. Deoarece demult nu mai exista nici o amantă tânără în viața lor. Chiar dacă pe moment, el nu mai are nici o șansă de împăcare, timpul de cele mai multe ori este în avantajul amândurora iar după câțiva ani, se întoarce înapoi. Este ciudat să-mi amintesc prin ce încercare au trecut acești oameni. Câtă durere și lacrimi…

Ce s-a întâmplat cu Anca? A dat dovadă de maturitate și a acționat cu înțelpciune. Nu a făcut scandal și nici nu și-a alungat soțul. A înțeles că timpul le rezolvă pe toate. Nici soțul ei nu a s-a comportat ca un prost. Nu a declarat că pleacă la amanta sa tânără. Am vorbit cu Anca peste cinci luni după acea discuție, în care mi-a povestit despre durerea ei. A spus că totul este la fel ca înainte iar amanta a dispărut definitiv din viața bărbatului.

Da, un bărbat inteligent nu va distruge totul. El știe că soția sa mereu îl așteaptă. Știe că în viitor vor avea multe seri romantice și apusuri de soare, pe care le vor admira împreună.